« Intrari precedente
Pagina următoare »

a venit toamna

Vineri, Octombrie 24th, 2008
Spuneam ca in fiecare an exista un moment in care toamna se intalneste cu mine.
 
Anul asta am stat si am tot asteptat.
 
Si nu a fost nici atunci cand am fost in gradina botanica; nici cand l-am sarbatorit pe Manuel la Darmanesti; nici cand am gasit patru frunze  galbene si rosii pe parbrizul smartului meu micut.
 
M-am intalnit cu toamna ieri, cand, de pe bicicleta lui, revenind de la plimbare, puiul meu ma striga si imi spune:
 
"Mami, a zinit TOAM-NA!!!"
  • Share/Bookmark

Postat in Personal | Fara comentarii adaugate »

Fizica cuantica si rolul de parinte

Joi, Octombrie 16th, 2008
Copilul meu e "in tabara" la bunici zilele astea.
 
Uneori mi se pune pata pe cate o carte.
 
 
Cele doua motive de mai sus au generat postul de fata. Asadar cartea cu pata este… tot una de-a lui Nuţă. (da, stiu, uneori sunt plictisitor de constanta in pasiunile mele). "Interconexiuni" – mai precis. Fizica cuantica povestita de un psihoterapeut. Pe bune.
 
"Inca mai uimitoare sunt dovezile conform carora cuantele se manifesta ca particule doar atunci cand ne uitam la ele. Astfel daca un electron nu este observat, el se comporta intotdeauna ca o unda. Este ca si cum daca tu ai acasa o pisica, ea devine hamster cand esti plecat."
 
 
Infricosator este faptul ca pot pricepe sensul afirmatiei de mai sus: vorbind de fiul meu, am simtit adesea ca devin mama lui abia in momentul cand se uita la mine. Cand ma striga. Cand ma ia de mana. Cand vine langa patul meu si spune: "Buna dimineasa, Mami. Se fasi?".
 
 
P.S.: "protonul are o durata de viata estimata la 10 la puterea 32 ani, adica mai mult decat varsta actuala a Universului. Asta inseamna ca in celulele tale stau cuminti protoni care au prins inceputul lumii". (cum sa nu simpatizezi o astfel de carte?! :) ).
  • Share/Bookmark

Postat in Personal | Fara comentarii adaugate »

sa fii alaturi de copii

Joi, Octombrie 9th, 2008
"Spuneti
ca e obositor sa fii alaturi de copii.
 
Aveti dreptate.
 
Si adaugati:
fiindca trebuie sa te cobori la nivelul lor,
sa te apleci, sa te inclini, sa te incovoiezi,
sa te faci mic.
 
Aici insa gresiti.
 
Nu asta te oboseste cel mai mult,
ci faptul ca esti obligat sa te ridici
la inaltimea sentimentelor lor.
 
Sa te intinzi, sa te alungesti,
sa te ridici pe varfurile picioarelor.
Ca sa nu-i ranesti."
 
Janusz Korczak
 
P.S.: in "Emotiile si trairile copiilor", Isabelle Filliozat
  • Share/Bookmark

Postat in Personal | 1 Comment »

masochistul

Miercuri, Octombrie 8th, 2008
 
"Zilele Bobocilor" incepand asta-seara cu facultatea "aceea" mi-au amintit vrand-nevrand nenumaratele "categorii", "clase" si "tipuri" in care suntem invatati elegant sa-i introducem pe ceilalti (spre binele lor desigur).
 
Nu mai cred de mult ca oameni sunt de doua / trei / noua feluri, si am invatat, zic eu sa sarbatoresc unicitatea fiecaruia.
 
Dar zilele trecute am inceput sa citesc o carte. Despre "tipuri" rani si masti. Cinci de toate. Si nu numai ca am identificat la fiecare cate o persoana cunoscuta si apropiata, dar am descoperit unul in care ma regasesc iiiiincredibil de mult.
 
 
 
 
Probabl ca a dispretui prejudecatile e tot o prejudecata, asa cum a te plange de cei care se plang este tot o plangere…
 
 
Si da, mai am mult de crescut.
  • Share/Bookmark

Postat in Personal | Fara comentarii adaugate »

CE si CUM, da, dar DE CE…?

Sâmbătă, Octombrie 4th, 2008
Din nou despre povesti, despre basme, povestit minunat aici.
 
"Cum sa te vindeci cu o poveste" a Paolei Santagostino – citita pe ascuns, "pe sub masa", in timpul unui workshop.
 
 
Iata ce mi-a placut cel mai mult:
 
Cand explicam lumea copiilor nostri, se pare ca am devenit experti in a descrie CE contine ea si CUM se intampla lucrurile. Cu toate acestea, copilul ne intreaba mereu si mereu DE CE?
 
"De ce frige focul? De ce zboara pasarile? De ce apare curcubeul?…".
 
Ei vor sa stie, se pare, care e ratiunea de a fi a lucrurilor; de ce este lumea asa cum este.
 
Chiar asa, DE CE?!
  • Share/Bookmark

Postat in Personal | 2 Comments »

teracota numarul sapte

Luni, Septembrie 29th, 2008
Cand eram mica si ma imbolnaveam, era mai mereu o nenorocire. Fiindca am zero rezistenta la durere si fiindca… ei bine, fiindca asa reuseam sa aduc ambii parinti langa mine.
 
Mama e o "prapastioasa": sunt si acum convinsa ca ea sufera mai mult decat acela dintre noi care e DE FAPT bolnav.
 
Dar Tata… are un… "nu-stiu-ce": devine foarte protector si cald, dar in acelasi timp ferm. Cumva ca si cum ar fi "mai mare" in grad decat boala. Pare neafectat de plangerile noastre, dar in acelasi timp tot timpul parca stie exact ce face (chiar daca nu e adevarat :D ).
 
 
Si are INTOTDEAUNA un leac la indemana. Fie face un ceai "dupa o reteta secreta, de la strabunica mea"; fie aplica un ritual intreg: apa fierbinte, frectie cu spirt si o aspirina, dar FIX in ordinea asta; fie incalzeste sare pentru pus pe piept / la masea – "pe teracota numarul sapte".
 
 
Acum, cand sunt la randul meu parinte de copil racit, mofturit si cu nasul infundat, daca sunt acasa, CE FAC? Il chem pe Tata. (Adica nu "il chem" la propriu, dar vine el…).
 
Si copilul meu, racit, mofturit si cu nasul infundat, CE FACE? Se linisteste instantaneu, fara ca Tata sa faca efectiv ceva. Doar pentru ca este acolo.  
  • Share/Bookmark

Postat in Personal | 2 Comments »

“Sarcina in doi”

Marţi, Septembrie 23rd, 2008
Am facut de trei zile o descoperire speciala. ("Am facut" este o alta exprimare pentru "am primit un link de la Roxana", in timp ce cautam amandoua informatii pentru completarea cursului "Mama, Tata si Copilul").
 
Un "jurnal de sarcina" online, scris alternativ de doi parinti in asteptarea propriei minuni. Minunea a aparut deja; continuarea blogului a aparut deja si ea. Dar noua ne-a placut la nebunie povestea SARCINII IN DOI, asa cum este ea spusa de Mihai si Simbad. (Si eu care credeam ca Manuel este cel care a inventat expresia "suntem insarcinati"!).
 
Viitori parinti (indiferent cat de indepartat pare viitorul acela acum) – si nu numai, enjoy! 
 
  • Share/Bookmark

Postat in Personal | Fara comentarii adaugate »

snobisme…

Joi, Septembrie 18th, 2008
Mor sa comentez ce citesc acum, cu cineva. Mda… cititul a fost mereu snobismul meu. Ceea ce am simtit ca ma face "altfel"; ca imi creeaza punti cu… nu oricare oameni. Ha, ha! Unii isi cumpara masini mai smechere; altii poarta numai haine de firma / mananca numai in anumite locuri. Oricum as privi-o, asemanarea e tot acolo.
  • Share/Bookmark

Postat in Personal | Fara comentarii adaugate »

Mama cui?

Duminică, August 31st, 2008
L-am revazut, dupa opt zile. Uneori, in zilele astea opt, mi se parea atat de… ireal aproape – ca exista. Ca o minune in prezenta careia vorbesti in soapta, ca sa nu se sperie si sa plece.
 
Imi aminteam perfect rasetele lui care umplu lumea mea de lumina, cum ma strange in brate, adunandu-mi sufletul tot la un loc, perfect imi aminteam glasul lui, dand gust de ciocolata cuvantului "marrrro". Dar mi se parea… da, ireal. Ca este copilul meu, ca eu sunt mama lui.
 
L-am revazut, dupa opt zile. S-a luminat tot, de acolo de unde era; a inceput sa zambeasca laaaarg si cald. Apoi a venit si ne-a luat in brate (am sentimentul acesta mereu: ca el ne ia pe noi in brate, nu invers!).
 
 
Si apoi a zis "Mama".
 
(A mai zis multe altele, printre care ca "uite, buni; uite, bunu’"; ca a fost la "do-nu Morrarrru" care avea "mu-te miauu"… si tot asa).
 
Dar pentru mine, atunci, cand a zis "Mama", totul a revenit la realitate, asa cum a fost. Ca si cum, da, e firesc: el este copilul meu, pentru ca, UITE, eu sunt MAMA LUI!
  • Share/Bookmark

Postat in Personal | Fara comentarii adaugate »

de aia!

Miercuri, August 13th, 2008

 

Am petrecut zile intregi uitandu-ma la "Friends" – cu… prietenii, cu Tata sau cu Madalina "mea".
 
Stiu pe de rost schimburi intregi de replici si adesea – ca si Madalina "cealalta" – citez din serial; dau exemple, fac referiri la diferite situatii prin care trec – daca sunt asemanatoare sau numai mi se pare.
 
Personajul meu favorit a fost intotdeauna Chandler, desi la fiecare imi place cate ceva.
 
Si aseara, dupa mai bine de patru ani de cand urmaresc, mi-am dat seama cat de bine, cat de IZBITOR seamana Chandler cu un prieten de-al meu din liceu: la inteligenta uimitoare, replicile minunate, glumele vesnice (si bune!), dezastrele in relatiile cu femeile O:-) (srry, Bh, but…) si… da, au pana si aceeasi privire!
 
 
Da, deci DE AIA.
 

P.S.: Ii doresc sincer sa-si gaseasca "Monica" lui .

  • Share/Bookmark

Postat in Personal | Fara comentarii adaugate »

« Intrari precedente
Pagina următoare »
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A