Archive for Septembrie, 2008
The updated HER
Marţi, Septembrie 30th, 2008teracota numarul sapte
Luni, Septembrie 29th, 2008Cand eram mica si ma imbolnaveam, era mai mereu o nenorocire. Fiindca am zero rezistenta la durere si fiindca… ei bine, fiindca asa reuseam sa aduc ambii parinti langa mine.
Mama e o "prapastioasa": sunt si acum convinsa ca ea sufera mai mult decat acela dintre noi care e DE FAPT bolnav.
Dar Tata… are un… "nu-stiu-ce": devine foarte protector si cald, dar in acelasi timp ferm. Cumva ca si cum ar fi "mai mare" in grad decat boala. Pare neafectat de plangerile noastre, dar in acelasi timp tot timpul parca stie exact ce face (chiar daca nu e adevarat 
).
). Si are INTOTDEAUNA un leac la indemana. Fie face un ceai "dupa o reteta secreta, de la strabunica mea"; fie aplica un ritual intreg: apa fierbinte, frectie cu spirt si o aspirina, dar FIX in ordinea asta; fie incalzeste sare pentru pus pe piept / la masea – "pe teracota numarul sapte".
Acum, cand sunt la randul meu parinte de copil racit, mofturit si cu nasul infundat, daca sunt acasa, CE FAC? Il chem pe Tata. (Adica nu "il chem" la propriu, dar vine el…).
Si copilul meu, racit, mofturit si cu nasul infundat, CE FACE? Se linisteste instantaneu, fara ca Tata sa faca efectiv ceva. Doar pentru ca este acolo.
24 septembrie (si la mine inca ploua…)
Miercuri, Septembrie 24th, 2008Voi face un lucru pe care nu-l fac de obicei (nu asa, nu aici): o sa vorbesc despre tine.
Nu despre plimbarea "cap in cap" pana la Mitropolie; nu despre intalnirile clandestine; despre diminetile cand plecai la seminar direct de la mine; despre "marile" sau despre "muntii" la cort, "Ma dusei sa trec la Olt", trandafirii albi care mi-au vindecat teama de trandafiri albi si nici despre un drum pe tren "cu cantec".
Nu despre cand ai venit cu bicicleta de la Ramnic; despre intrebarea "ce-ar fi sa ne casatorim"; despre cand ai mers cu mine patrus’cinci de kilometri pe jos ca sa imi caut rochie de mireasa; cand ai condus doua zile si doua nopti numai ca sa ajung eu la o activitate.
Nu despre fata terorizata pe care o aveai cand spuneai "Mâţu, mişcă!!!"; despre cum veneai si te uitai paralizat la patutul in care dormea el; despre cum ai ajuns sa stii pe de rost la cat se sterilizeaza biberoanele si sa il imbraci de trei ori mai repede decat mine.
Nici despre cum m-ai incurajat sa-mi iau masina si in fiecare zi ma incurajezi sa conduc; despre cum ma "lasi" sa ies cu prietenii oricand am chef sau despre cum faci de mancare mai des decat mine.
Nici despre cum esti INTOTDEAUNA acolo cand am nevoie de tine sau despre cum ma simt in siguranta cu tine sa fiu eu insami, fara nici un fel de "machiaj".
O sa spun in schimb cum nu ma stiu unde ma opresc eu si unde incep tu.
E 24 septembrie (si la mine inca ploua…).
“Sarcina in doi”
Marţi, Septembrie 23rd, 2008Am facut de trei zile o descoperire speciala. ("Am facut" este o alta exprimare pentru "am primit un link de la Roxana", in timp ce cautam amandoua informatii pentru completarea cursului "Mama, Tata si Copilul").
Un "jurnal de sarcina" online, scris alternativ de doi parinti in asteptarea propriei minuni. Minunea a aparut deja; continuarea blogului a aparut deja si ea. Dar noua ne-a placut la nebunie povestea SARCINII IN DOI, asa cum este ea spusa de Mihai si Simbad. (Si eu care credeam ca Manuel este cel care a inventat expresia "suntem insarcinati"!).
Viitori parinti (indiferent cat de indepartat pare viitorul acela acum) – si nu numai, enjoy!
povestile altora
Sâmbătă, Septembrie 20th, 2008asa cum capra vecinului e mereu mai grasa, iarba vecinului e mereu mai verde, iar paharul – mereu mai plin, mi se pare aproape tot timpul ca povestile altora sunt mult mai interesante. ca pozele facute sunt mult mai reusite. ca experientele traite trebuie sa aiba mult mai mult miez. pana si plictiselile par mai interesante; depresiile mai triste si sarbatoririle mai explozive.
si unde mai pui ca problemele altora par mult mai simplu de rezolvat; scenariile lor de viata mai evidente, iar drumurile lor mai usor de strabatut.
dar sunt pe lume si oameni ca Stelu care proclama cu umor "cand ma privesc, ma detest; cand ma compar, ma ador"…
si apoi, in ceasul ingaduintei cu mine un gand intelept (care pare nici sa nu fie "al meu") imi aminteste ca asta e unul din "rosturile" celorlalti – sa fie oglinzi pentru noi.
sa iubim in ei ce ne e greu sa iubim la noi insine; sa admiram la ei ceea ce la noi pare asa de greu admirabil; pana si sa uram la ei defecte fata de care, cand le avem noi, ne cuprinde o brusca si atat de comoda orbire.
(Vezi lumea cum esti tu, nu cum e ea.)
Dragostea nu
Vineri, Septembrie 19th, 2008Ma mai iau uneori la harta cu lumea si as tot vrea sa mut lucrurile de la "locul lor".
ne-a citit preotul ieri din epistola Apostolului Pavel catre corinteni (un text frumos, de altfel, pe care l-am admirat de cand l-am auzit prima data). Insa cand a ajuns la partea unde…
"…dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul. Nu se bucura de nedreptate",
zau ca mi-a venit sa zic
"stop, stop, stop, STOP! Dragostea DA!"
snobisme…
Joi, Septembrie 18th, 2008Mor sa comentez ce citesc acum, cu cineva. Mda… cititul a fost mereu snobismul meu. Ceea ce am simtit ca ma face "altfel"; ca imi creeaza punti cu… nu oricare oameni. Ha, ha! Unii isi cumpara masini mai smechere; altii poarta numai haine de firma / mananca numai in anumite locuri. Oricum as privi-o, asemanarea e tot acolo.
puzzle
Miercuri, Septembrie 17th, 2008nu mi-au placut niciodata puzzle-urile. Nu am avut rabdare sa recompun intregul din parti. sa incerc, piesa dupa piesa, ca sa vad care se potriveste.
totusi, acum mi se pare ca asta fac, prin tot ce fac. un puzzle. tri(sau multi)dimensional, cu timp, spatiu, culoare si emotii, dar tot un puzzle.
toate drumurile pe care merg si care ma mai apropie putin. toate descoperirile pe care le fac si care ma mai apropie putin. toti oamenii pe care ii intalnesc / reintalnesc / dau la o parte / reprimesc – si care ma mai apropie putin.
toate bucatile de umbra pe care le urasc, apoi le ascund, apoi le neg, apoi le recunosc, apoi le accept si apoi le primesc lumina.
Cumva stiu, simt, ca toate acestea compun, creeaza "povestea" pe care vreau sa o spun despre mine, cine vreau sa fiu "de data asta", acum.
Dar stiu, simt la fel de bine ca inca mai e pana la o imagine clara, completa.
Si tot mai des am impulsul de a intoarce cutia, ca sa vad: imaginea completa pe care ma tot stradui sa o recompun.
Uneori o simt atat de aproape ("mi-o amintesc, e aici, cum era?).
Alteori o idee si mai nebuna imi spune ca pot crea ce imagine vreau, din piesele pe care le am.
ziua ielelor
Marţi, Septembrie 16th, 2008…a fost intr-o noapte, cum se si cade.
Discutiile - "usoare", de unde venim, care e scopul nostru in viata, cum functioneaza Universul prin partile astea;
Licorile - "obisnuite". De fapt numai TEACHER’S, indoit sau nu cu ceva.
Iluziile - ne fura pe fiecare, dar sunt parte din farmecul drumului.
Inelele - lumineaza uneori de capul lor, si de ce n-ar face-o?!
Nu ne mira nimic, mai mult de cat viata in sine, decat firul de iarba sau decat faptul ca respiram; poate numai trezirea Erikai, la doua noaptea, in ciuda oricarei logici si planificari.
Dar e atat de firesc, pana la urma; doar ea era cu noi in toate celelalte nopti, inainte de a se naste! Sigur ca nu intelege acum de ce ar trebui sa "stea cuminte" in patutul ei si sa doarma…
P.S.: pentru "adevarul istoric", mai jos, o imagine:
P.P.S: si doar mi-a spus tata sa nu stau in camera cu fete cu ochelari…
