Archive for Iunie, 2008

What did you ever do to change the world?

Luni, Iunie 30th, 2008
Am vazut aseara (a doua oara) "Pay it forward". Si in spiritul "misiunii" mele de a salva… "lumea" (de ea insasi, probabil), nu pot sa nu comentez, macar putin.
 
In primul rand, nu-mi vine sa cred ca am plans la scena finala, exact la fel ca prima data, in ciuda faptului ca sunt de altfel foarte "barbata". Sau ca, vorba lui Andries, "Barbatii’s facuti din carne / Femeile din otel / Ar fi trebuit sa fie invers / Dar Dumnezeu mai greseste si el"…

 

In al doilea rand, cui nu l-a vazut ii recomand cu caldura sa mearga sa-l vada, macar pentru a se intreba pret de o secunda, ce "proiect pentru a schimba lumea" ar fi facut la stiinte sociale, daca ar fi fost in clasa lui Trevor…

 

Si in al treilea si (slava cerului) ultimul rand, mi se tot invarte in minte replica lui Trevor din interviul dat reporterului (care a mers pe urmele "miscarii Pay it forward", pana la "initiator"). Asa ca am sa o pun aici, ca sa scap de ea (si sa o… "dau mai departe"):

 

"I guess it’s hard for people who are so used to things the way they are
- even if they’re bad – to change. ‘Cause they kind of give up. And
when they do, everybody kind of loses"…

 

("Presupun ca e greu pentru oamenii care s-au obisnuit cu lucrurile asa cum sunt – chiar daca sunt rele – sa se schimbe. Pentru ca ei au cam… abandonat. Si cand ei  abandoneaza, toata lumea pierde").

 

P.S.: de aceea, Alina. de aceea, Cosmin. de aceea, Alma - e important ca fiecare din noi sa viseze o lume mai buna. Fiindca atunci cand cineva – oricine – abandoneaza, toata lumea pierde!

 

  • Share/Bookmark

Bat la usa…

Duminică, Iunie 29th, 2008
…tuturor intrebarilor mele, a tuturor nelinistilor, a tuturor gandurilor intelepte, a celor nebune si a celor pline de ras.
 
Ce vedem, cand ne uitam in oglinda? Sau, altfel spus, pe cine?
 
In mintea mea e un loc care isi alege anotimpurile, care-si creeaza cararile, care dimineata topeste gheata si noaptea descreste dogoarea din pietre.
 
Parul lung e o etapa, ridurile de zambet – o permanenta, motivele pentru a zambi mereu si mereu altele.
 
(Am neobrazarea sa spun ca stiu ce vad cand ma uit in oglinda. Ca stiu PE CINE vad, chiar daca vad uneori pe alt si altcineva).
 
P.S.: si iata cum sa ma stii pe de rost e totusi putin mai greu decat credeai la inceput. Si nu-i o treaba pentru oricine.
  • Share/Bookmark

Sarbatoritii

Duminică, Iunie 29th, 2008
Bun venit lui Victor, baietelul verisoarei mele care s-a nascut acum cinci zile.
 
La multi ani bunicului meu, Petru, de doua ori sarbatorit; care e in plin avant de cariera (a fost avansat la organizatia lui de veterani) si care ieri a facut "instructie" cu cei trei baieti ai lui (doi dintre ei – la randul lor bunici!) – fiindca nu se miscau destul de repede :D .
 
Si un gand senin bunicii mele care nu mai este Aici, si care atunci cand era facea sa fie – pentru multi – lucrurile cu mult mai simple :) .
 
P.S.: cat pe ce sa uit felicitarile pentru Tata (cunoscut sub numele de cod "Bubu") care a sezut la praznic la masa cu popa si primarul, castigand astfel pe veci respectul babelor de pe ulita! Go Daddy! :D
  • Share/Bookmark

Bataia din aripi a fluturelui

Duminică, Iunie 29th, 2008
Prima data cand l-am tinut in brate, in masina, a fost pe drumul de la maternitate catre casa si eram atat de speriata incat credeam ca in orice secunda o sa se farame.
 
Acum, ziua aceea pare atat de departe incat parca ar fi o vesnicie la mijloc. Se catara, aprinde si stinge lumina, coboara de pe bancheta si urca iar, ba chiar sta langa mine, ca un baiat "mare". Iar din cand in cand, de buna voie, isi lasa capul incet pe pieptul meu si ingana "naaniii, naiii, ….mamiiii" (varianta alintata de la cel mai vechi cantec de leagan).
 
Iar eu atunci imi tin respiratia si ma uit mereu ca la o minune, ca si cum as fi reusit sa ma linistesc intr-atat incat cel mai minunat fluture a venit si mi s-a asezat. Direct pe suflet.
  • Share/Bookmark

Bataia din aripi a fluturelui

Duminică, Iunie 29th, 2008
Prima data cand l-am tinut in brate, in masina, a fost pe drumul de la maternitate catre casa si eram atat de speriata incat credeam ca in orice secunda o sa se farame.
 
Acum, ziua aceea pare atat de departe incat parca ar fi o vesnicie la mijloc. Se catara, aprinde si stinge lumina, coboara de pe bancheta si urca iar, ba chiar sta langa mine, ca un baiat "mare". Iar din cand in cand, de buna voie, isi lasa capul incet pe pieptul meu si ingana "naaniii, naiii, ….mamiiii" (varianta alintata de la cel mai vechi cantec de leagan).
 
Iar eu atunci imi tin respiratia si ma uit mereu ca la o minune, ca si cum as fi reusit sa ma linistesc intr-atat incat cel mai minunat fluture a venit si mi s-a asezat. Direct pe suflet.
  • Share/Bookmark

A fost odata, ca niciodata!

Marţi, Iunie 24th, 2008
Intr-o zi cat se poate de senina, s-a intamplat, cat se poate de firesc, sa devenim nasii Erikai.
 
Probabil ca "devenitul" acesta s-a produs de fapt in timp, in toate serile in care am stat impreuna "la 14", in holul maternitatii la un capucino, sau tarziu in noapte, la ea acasa.
 
Dar fiindca oamenii au inventat ritualuri si ceremonii, ca sa-si recunoasca unii in fata altora… alegerile facute, am ales si noi, o biserica de inceput de lume dintr-un sat de pe un deal in care (acum realizez) n-am vazut tipenie de om, ci doar am auzit pasarelele, copiii (nostri), preotul "vechi" de 25 de ani si linistea veche de cateva sute.
 
 
 
Si am trecut cu totii senini prin toate, lasand ingerasul, cu gingasia lui, sa lumineze totul. (Si carcotasul din mine si-a spus: "nu, nu ma lepad de satana. Fiindca acolo unde sunt copii e Dumnezeu si unde e Dumnezeu, chiar notiunea de "satana" e pur si simplu de neinteles!").
 
 
 
 
 
P. S.: am trecut examenul la Dafi. Impacarilor cu mine insami care sunt, dintre toate, cele mai dulci!
 
 

  • Share/Bookmark

“Cu flori in par si nimic in picioare”

Miercuri, Iunie 18th, 2008
 
Gandului la un moment anume, din fata unei cladiri din Iasi, la 9 si jumatate, numai noi. Fara parinti, nasi, sora sau prieteni (care au ajuns, in cele din urma, oarecum "la timp").
 
Momentului in care am tras aer in piept, ne-am luat de mana si am pasit peste marginea prapastiei. Convinsi, in nebunia noastra ca trebuie fie sa ne creasca aripi, fie sa ne creasca sub picioare pamant.
 
Si zilei in care m-am intors "acasa" cu un buchet de trandafiri, o ceata de prieteni, "conquest of paradise " pe fundal si un livret de familie cu numai sapte locuri pentru copii.
  • Share/Bookmark

relatii umane si comunicare…

Miercuri, Iunie 18th, 2008
…asa se cheama unul dintre masterele de la "mine" de la facultate. Are un afis cu o persoana ce poarta pe o parte (de cap) o masca, iar pe cealalta parte o bandana de pistolar.
 
am venit azi cu taxi-ul acasa si "domnul" care m-a adus a deschis geamul la o intersectie, urland in trecere unui "confrate": "baaaiii, aragazule, muta-ti dracu’ cazanu’ din drum" (aragazul era un ochelarist, iar cazanul – taxi-ul respectivului, desigur).
 
cand am ajuns in fata blocului si am platit in graba, cu gand sa ma indepartez cat mai repede, "domnul" – ACEEASI persoana, jur, mi-a spus: "O zi cat mai buna va doresc, doamna! La revedere!".
 
a fost una din rarele ocazii cand am ramas… interzisa, nestiind ce sa mai cred.
 
deh, se intampla… si la case mai mari.
  • Share/Bookmark

de ce “esueaza” oamenii

Joi, Iunie 12th, 2008
Post scurt, de "seara", asa cum se cuvine:

 "Oamenii nu esueaza pentru ca tintesc prea sus si rateaza, ci pentru ca tintesc prea jos si nimeresc".        
 
(primesc zilnic, asa cum spuneam, tot felul de texte motivationale. asta, de azi, e "incununarea" a ceea ce vad atat de des in jurul meu si cand imi amintesc sa ma uit – la mine. Ne obisnuim sa credem ca meritam atat de putin. Ne obisnuim sa ne multumim cu putin. Sa cersim un pic de atentie, sa cersim un pic de iubire.
 
am tinut-o in brate pe fina mea azi si i-am povestit cat de minunata este viata aici, pe pamant. cate lucruri fac ca alegerea si "osteneala" de a veni aici sa merite toti banii. ea m-a ascultat un timp si-apoi a adormit linistita. i-am amintit ca exista un flux de iubire care curge spre noi tot timpul si prin noi de cate ori permitem. ea mi-a amintit ca imi face bine (si mie) sa aud ce-i spun.
 
am intrebat doi studenti astazi de cine depinde viitorul lor. Mi-au raspuns speriati: "de dumnezeu, de circumstante. doar n-o depinde de mine!!". asa e, nu.  "te rog, nu-mi spune ca am atata putere!". "dar daca depinde de mine, eu pe cine mai dau vina??"…)
 
P.S.: vorba lui Ines, cred ca nici eu nu stiu sa scriu decat "chestii lungi" :P .
 
P.P.S: "Oamenii nu esueaza pentru ca tintesc prea sus si rateaza, ci pentru ca tintesc prea jos si nimeresc".
  • Share/Bookmark

cea mai profunda frica

Vineri, Iunie 6th, 2008
se spune adesea ca opusul dragostei este frica. Sau ca in spatele violentei sta frica; in spatele agresivitatii sta frica. Si in spatele comentariilor rautacioase, a ironiei si sarcasmului se afla o incercare de a ne apara, care in esenta implica tot o forma de frica.
 
Roxana imi spune ca o iau cu mine, de la cei din jurul meu. Ca nu stiu sa o las acolo unde o intalnesc, ci o iau dupa mine. Problema e ca uneori nu mai stiu nici eu ce sa fac cu ea. Nu-mi amintesc mereu sa ma uit la ea si sa o transform in iubire. Sa ii zambesc si sa o transform in iubire. Sa o ating cu blandete si o transform in iubire.
 
Uneori o las sa se adune in spatiul dintre coaste, uit de ea si ma trezesc ca nu mai am unde sa respir. Ca ce spun nu se mai transforma in cuvinte. Ci mi se opreste in gat si "afara" nu se mai aude decat un fel de tuse.
 
 
Am (re)gasit azi un text superb, al Mariannei Williamson (din "Intoarcerea la dragoste"), atribuit adesea lui Nelson Mandela – care l-a folosit doi ani mai tarziu in discursul inaugural. O sa-l las in engleza, deocamdata…
 
“Our deepest fear is not that we are inadequate. Our deepest fear is
that we are powerful beyond measure. It is our light, not our darkness
that most frightens us.
 
We ask ourselves, Who am I to be brilliant,
gorgeous, talented, fabulous? Actually, who are you not to be?
 
You are
a child of God. Your playing small does not serve the world. There is
nothing enlightened about shrinking so that other people won’t feel
insecure around you
.
 
We are all meant to shine, as children do. We were
born to make manifest the glory of God that is within us. It’s not just
in some of us; it’s in everyone.
And as we let our own light shine, we
unconsciously give other people permission to do the same. As we are
liberated from our own fear, our presence automatically liberates
others.”
  • Share/Bookmark
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

Parerea ta conteaza

Echipa Weblog.ro e alaturi de tine! Da-ne un semn!

  • Vrei sa iti faci cont pe www.weblog.ro si intampini dificultati?

  • Ai intrebari legate de folosirea site-ului?

  • Doresti sa ne comunici comportamentele abuzive ale unor membri?

  • Vrei sa faci comentarii sau sa ne dai anumite sugestii?

P A R E R E A T A